Din datele statistice referitoare la cheltuielile pentru protecţia mediului* rezultă faptul că 30% din aceste fonduri au fost cheltuite in cursul anului 1999 de catre agenţii economici şi administraţiile publice pentru lucrări de combatere a poluării datorate deşeurilor. Tabelul de mai jos prezintă succint aceste date la nivel naţional:
Natura cheltuielii Suma (mii lei) cheltuieli pentru protecţia mediului 7.981.991 cheltuieli pentru combaterea poluării 7.166.730 cheltuieli pentru deşeuri 2.397.383 din care, investiţii 528.644
*date din ancheta statistică pentru 1999 pentru cheltuieli de protectţa mediului (sursa: INSSE) Impactul depozitelor de deşeuri industriale si urbane asupra mediului în general, ca urmare a lipsei de amenajări si a exploatării deficitare, depozitele de deşeuri se numară printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică. Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri oraşeneşti şi industriale,în ordinea în care sunt percepute de populaţie, sunt:
modificări de peisaj şi disconfort vizual; poluarea aerului; poluarea apelor de suprafaţă; modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor ale terenurilor învecinate.
Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute şi cu suspensii antrenate de vânt este deosebit de evidentă în zona depozitelor orăşenesti actuale, în care nu se practică exploatarea pe celule şi acoperirea cu materiale inerte. Scurgerile de pe versanţii depozitelor aflate în apropierea apelor de suprafaţă contribuie la poluarea acestora cu substanţe organice şi suspensii. Depozitele neîmpermeabilizate de deşeuri urbane sunt deseori sursa infestării apelor subterane cu nitraţi si nitriţi, dar si cu alte elemente poluante. Atât exfiltratţile din depozite, cât şi apele scurse pe versanţi influenţează calitatea solurilor inconjurătoare, fapt ce se repercutează asupra folosinţei acestora. Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deşeuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare durabilă”, se intinde pe durata a cel putin două generaţii dacă se insumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologică si postmonitorizare (15-20 ani). în termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri inseamnă eliminarea de pe suprafaţa afectată acestei folosinţe a unui număr de 30-300 specii/ha, fară a considera si populaţia microbiologică a solului. în plus, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifică în sensul că:
in asociaţiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate; unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care îşi găsesc hrana în gunoaie (şobolani, ciori).
Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate iîn timp la durata exploatării depozitului, reconstrucţia ecologică realizată după eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil modificată. Actualele practici de colectare transport /depozitare a deşeurilor urbane facilitează inmulţirea şi diseminarea agenţilor patogeni şi a vectorilor acestora: insecte, şobolani, ciori, câini vagabonzi. Deşeurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănatate datorită conţinutului lor in substanţe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solvenţi, uleiuri uzate. Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv namolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate în comun cu deşeuri solide oraşeneşti. Aceasta situaţie poate genera apariţia unor amestecuri şi combinaţii inflamabile, explozive sau corozive; pe de altă parte, prezenţa reziduurilor menajere uşor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe şi reduce poluarea mediului. Un aspect negativ este acela ca multe materiale reciclabile şi utile sunt depozitate împreună cu cele nereciclabile; fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic si biologic, recuperarea lor este dificilă.
Problemele cu care se confruntă gestionarea deşeurilor în Romania pot fi sintetizate astfel:
depozitarea pe teren descoperit este cea mai importantă cale pentru eliminarea finală a acestora; depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile (în apropierea locuinţelor, a apelor de suprafaţă sau subterane, a zonelor de agrement); depozitele de deşeuri nu sunt amenajate corespunzator pentru protecţia mediului, conducând la poluarea apelor şi solului din zonele respective; depozitele actuale de deşeuri, în special cele orăşenesti, nu sunt operate corespunzator: nu se compactează şi nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a răspândirii mirosurilor neplacute; nu există un control strict al calitaţii şi cantităţii de deşeuri care intra pe depozit; nu există facilităti pentru controlul biogazului produs; drumurile principale şi secundare pe care circulă utilajele de transport deşeuri nu sunt intreţinute, mijloacele de transport nu sunt spălate la iesşirea de pe depozite; multe depozite nu sunt prevaăzute cu imprejmuire, cu intrare corespunzătoare şi panouri de avertizare. terenurile ocupate de depozitele de deşeuri sunt considerate terenuri degradate, care nu mai pot fi utilizate în scopuri agricole; la ora actuala, în România, peste 12000 ha de teren sunt afectate de depozitarea deşeurilor menajere sau industriale; colectarea deşeurilor menajere de la populatţe se efectuează neselectiv; ele ajung pe depozite ca atare, amestecate, astfel pierzandu-se o mare parte a potenţialului lor util (hârtie, sticlă, metale, materiale plastice);
Toate aceste considerenţe conduc la concluzia că gestiunea deşeurilor necesită adoptarea unor măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a deşeurilor în mediu. Respectarea acestor măsuri trebuie să facă obiectul activităţii de monitoring a factorilor de mediu afectaţi de prezenţa deşeurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu