miercuri, 28 octombrie 2009

Gospodărirea raţională a resurselor



Resursele planetei alcătuiesc un patrimoniu universal al omenirii, pusă de acord cu interesele majore ale acesteia.

Clasificare

· Resurse epuizabile neregenerabile (minereuri, combustibili, minerale) : trebuie exploatate echilibrat într-o strânsă legătură cu volumul lor.
· Resurse epuizabile, dar regenerabile (păduri, apă) : impun menţinerea echilibrului în raport cu condiţiile de regenerare naturala sau artificială.
· Resurse inepuizabile permanente (energia solară, eoliană, a valurilor) : solicită aplicarea unei tehnici care să asigure rentabilitatea valorificării lor.
Resursele epuizabile sunt astăzi intens solicitate, acest lucru determinând o epuizare a lor mai repede decât s-a preconizat. Resursele inepuizabile sunt abia la începutul utilizării lor. Resursele naturale sunt inegal repartizate.

Soluţii actuale şi de viitor pentru resursele energice

o Economisirea energiei prin înlăturarea risipei, conservarea resurselor energice şi obţinerea unor randamente superioare în utilizarea combustibililor clasici
o Intensificarea investigaţiilor pentru descoperirea de noi rezerve de hidrocarburi
o Introducerea treptată în circuitul consumului de hidrocarburi neconvenţionale prin valorificarea “petrolului greu” din nisipurile asfaltice şi a şisturilor petroliere
o Extinderea folosirii resurselor energetice neconvenţionale, alternative cum ar fi energia solară, eoliană, a oceanelor
o Hidrogenul – un combustibil ideal; într-un viitor apropiat se prevede începutul unei “ere a hidrogenului”
o Folosirea energiei plantelor sau bioenergia; cea mai mare cantitate de combustibil se obţine din trestia de zahăr, eucalipt, unele alge şi lucernă
Apa
Ca şi aerul, apa nu poate lipsi din hrana omului; ea nu poate fi înlocuită cu nimic; apa=sângele Terrei. Necesarul de apă în societatea modernă creşte accelerat, Pământul devenind tot mai însetat.

Soluţii posibile

o Desalinizarea apei marine ce urmăreşte obţinerea de apă potabilă din apa mărilor şi oceanelor
o Apa potabilă din gheţurile polare şi din zonele montane înalte
o Exploatarea resurselor de apă subterane


Legăturile dintre om şi natură sunt contradictorii, dar această contradicţie nu este reciprocă, ci unilaterală, întrucât ea este imprimată de om în raporturile sale directe cu aceasta
Componentele protecţiei naturii
Protecţia aerului are o însemnătate capitală pentru colectivitatea umană. Impurificarea aerului poate cauza oamenilor felurile boli care cu timpul pot deveni cronice (bronşite, asm bronşic, emfizemul pulmonar, boli cardiovasculare, anemii, alergii). În scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă urbană a fost proiectată construirea unui oraş ecologic nepoluat care a primit numele de “Ecopolis”, unde va fi înlăturată orice sursă de contaminare a aerului folosindu-se energia solară, hidroenergia sau biogazul.
Protecţia apelor
Apele continentale sunt impurificate prin substanţe chimice ce rezultă din procesele tehnologice, detergenţi şi pesticide. Apele mărilor şi oceanelor sunt polouate de-a lungul zonelor de coastă, unde sunt amplasate porturile.

Protecţia solului prevede:

o Conservarea resurselor minerale
o Conservarea pădurilor
o Conservarea florei şi a faunei
o Conservarea habitatului uman

Poluarea naturală&Poluarea artificială

Poluarea naturală

Poaluarea naturală nu este la fel de gravă ca şi poluarea umană, însă poate prezenta efecte dezastruoase.

Erupţiile vulcanice

Erupţiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide care sunt transportate pe mari distanţe de către vânt şi curenţii de aer.

Eroziunea solului

Poate fi de două tipuri : - eoliană
-cauzată de ploi
Eroziunea solului este cu atât mai intensă cu cât solul este lipsit de vegetaţie, este în pantă sau este într-o zonă cu reţea hidrografică bogată.

Reziduri vegetale şi animale

Acestea degajă în urma descompunerii o serie de substanţe gazoase poluante. Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care influienţează negativ sănătatea populaţiei umane.



Poluarea artificială

Pe măsura dezvoltării industriale, au apărut deşeuri care nu sunt biodegradabile şi pentru care nu există în natură enzime capabile să le descompună.

Clasificare

După natura lor : -fizică : -sonoră
-radioactivă
-termică
-chimică
-biologică : agenţi patogeni : -virusuri
-bacterii
-fungi

Poluarea solului




Solul poate fi poluat :
· Direct : -deversări, deşiuri
-din îngrăşăminte si pesticide
· Indirect : -depunerea ageţilor poluanţi injectaţi în atmosferă
-apa ploilor contaminate cu agenţi poluanţi
-transportul agenţilor poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul → infiltrarea lor în sol şi în ape

Chimizarea în exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca şi la acumulare în sol şi în apa freatică a unor substanţe minerale.
Exemplu : nitriţii au efect methemoglobinizant pentru om şi animale şi distrug bacterile fixatoare de azot atmosferic
Pesticidele sunt principalele aspecte poluante ale solului. În majoritatea cazurilor, ele nu sunt biodegradabile, fiind toxice pentru plante şi animale. Dăunătorii naturali ai mediului au capacitatea de a evolua, aceştia devenind rezistenţi la pesticide. Din acestă cauză, oamenii creeazi noi substanţe care sunt mai eficiente, dar mai toxice pentru mediul înconjurător.
Aciditatea este procesul în care suprafaţa pământului este sărăcită în baze şi din cauza acestui lucru, creşte aciditatea. Creşterea acidităţii duce la degradarea solului, apelor şi a ecosistemelor aferente.Peste 300 de hectare se găsesc la un nivel de degradare ridicat, astfel încât se consideră că fenomenul este ireversibil.
Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea slapă atmosfera de agenţii poluanţi şi îi depun pe sol, dar spală şi solul, ajungând la vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Ploile favorizează şi contaminarea în adâncime a solului.

Întunecarea globală



Întunecarea globală reprezintă reducerea graduală a nivelului de iradiere globală directă pe suprafaţa terestră care a fost observată timp de mai multe decenii la rand după începutul măsurătorilor sistematice din anii 1990. se consideră că acesta este cauzată de o creştere în particule (aerosoli sulfuraţi) în atmosferă din cauza acţiunilor antropice.
Global, este estimate o reducere de 4% faţă de nivelurile din 1960, în schib, s-a observat o inversare a cestei dendinţe în ultimul deceniu. Cu toate acestea, întunecarea globală a interferat cu ciclul hidrologic, reducând evaporerea. Acesta a cauzat seceta în numite zone.
Întunecarea globală creează un efect de răcire care este posibil să fi mascat parţial efectul gazelor se seră şi al încălzirii globale

· Cauze şi efecte
Se consideră că întunecarea globală a fost cauzată de prezenţa ascensională a particulelor de aerosoli în atmosferă, cauzată de factorul antropic. Un efect al întunecării globale îl constituie ploaia acidă.Oamenii sunt direct responsabili pentru prezenţa particulelor în atmosfera terestră.

· Factorul de pan-evaporare
Acum câteva decenii, oamenii de ştiinţă au remarcat un aspect foarte straniu : rata de evaporare scădea, cu toate că se aşteptau să crescă din cauza încălzirii globale (în Europa, Israel şi America de Nord). Aceeaşi tendinţă similară a fost observată şi în China – scăderea radiaţiei solare. Acesta nu a fost întotdeauna însoţită de o creştere în plafonul de nori şi precipitaţii. De asemenea, se consideră că aerosolii joacă un rol critic în scăderea iradiantei solare.
Pan-evaporarea depinde do o serie de factori :
-factori adiţionali : înafară de radianta solară netă
-foctori majori : -deficitul de presiune a vaporilor
-viteza vântului
-cenuşa vulcanilor

· Cauze probabile
Arderea incompletă a combustibililor fosili (Diesel) şi a lemnului conduc la eliminarea funinginei. Fenomenul are un efect semnificativ de încălzire a atmosferei la altitudini de peste 2 kilometri, răcind suprafaţa oceanelor şi absorbind radiaţia solară.
În urma experimentelor din Maldive (s-au comparat arii de atmosfera de deasupra insulelor) a rezultat un fenomen cauzat în corelaţie cu norii şi particulele ce a produs întunecarea globală.
Tot în urma acestor experimente, s-a observat că suprafaţa uscatului se încâălzeşte, iar oceanele se răcesc.

· Relaţia cu încălzirea globală
Unii oameni de ştiinţă consideră că efectele întunecării globale au mascat efectul încălzirii globale şi ca reducerea întunecării globale va duce la viitoare creşteri de temperatură. Beate Liepert consideră că “trăim într-o lume care include încălzire globală şi acum ne straduim să eliminăm întunecarea globală. Vom ajunge într-o lume cu încălzire globală, care va fi mult mai calda decât ne imaginăm”.
Întunecarea globală şi încălzirea globală nu sunt mutual exclusive sau contradictorii, demostrându-se ştiinţific că efectele aparent opuse, pot apărea simultan în ambele sensuri. Întunecarea globală interacţionează cu încălzirea globală, blocând lumina solară, care în alte condiţii ar cauza evalorarea, particulele ataşându-se da picătirile de aer.
Întunecarea globală este afectată de evaporare şi ploaie.

INTRO



De-a lungul timpului, pe parcursul evoluţiei omului, acesta a încercat să profite de natură pentru a-şi crea propriile beneficii. În zilele noastre, nu mai întâlnim medii naturale 100%. În schimb întâlnim medii antropizate şi antropice, acestea formând mediul nostru înconjurător, un mediu în care poluarea şi degradarea pământului sunt ca la ele acasă.
În urma acţiunilor umane, s-au instalat în raport cu acestea poluarea. Aceasta cuprinde mai multe forme. În contiunare, vom prezenta poluarea, ca tot, şi modul în care se încearcă revenirea la un mediu mai sănătos.



Iată am creat şi noi un blog în care am contribuit şi am cules diferite materiale cu privire la această ecologie sistematică pentru a vă prezenta o perspectivă asupra problematicii ce apare la nivelul Terrei din anumite puncte de vedere,în special al poluării.


Blogul nostru are în structura sa termenul de 'calm' ceea ce desemnează atât o descriere a ecologiei, cât şi iniţialele minione ce au căpat forma numelor şi care au contribuit la formarea echipei de lucru din cadrul acestui document online.
Cele patru fete din componenţa echipei au reusit să contribuie la evidenţierea ecologiei şi a importanţei ei. Iată deci şi numele lor de la care a pornit numele blog-ului
c-Cristina
a-Alexandra
l-Loredana
m-Mădălina

Sperăm ca acest blog să vă aducă un strop de informaţie şi să vă ofere o perspectivă asupra ceea ce se petrece în jurul nostru.

Natura este suportul vital în care trăim!!! Nu trebuie neglijată!! Mediul înconjurător este un element primordial vieţii noastre!! Există o relaţie de reciprocitate între om şi natură; deşi ne oferă multe,omul nu ştie să o preţuiasca aşa cum merită.

Fii TU cel care pune piciorul în prag!!
SOS-Salvaţi-vă!!

S-a demonstrat că un om poate trăi până la aproximativ 150 de ani, dar din păcate acest lucru nu este posibil, deoarece omul nu cunoaşte efectul negativ al poluării asupra sănataţiii şi vieţii sale!!
....................................................................................................................................................................